Inscrierea centrelor medicale in SPOR-OMS
În vederea implementării cerințelor noului regulament (EU CTR 536/2014), înscrierea în platforma SPOR-OMS devine o obligativitate pentru clinicile medicale. Înregistrarea în SPOR presupune obținerea unor ID-urilor specifice (ORG-ID și LOC-ID), care atestă la nivel european existența respectivului centru medical. Ulterior, ID-urile vor fi utilizate în platforma CTIS, pentru diferite activități de reglementare ce stau la baza autorizării unui studiu clinic.
Target SMO a înscris până în prezent clinicile medicale partenere care fac parte din rețeaua lui. Mai mult, pentru a veni în sprijinul unităților medicale din România – spitale, clinici medicale publice sau private – Target SMO a creat ghidul “GHID DE ÎNREGISTRARE A CENTRELOR MEDICALE ÎN SPOR-OMS” în care sunt descriși pe larg, în limba română, pașii de înregistrare a unui centru medical în SPOR-OMS.